Oare merită să faci mișcare ?

Lumea aceasta este o mare sală de sport în care noi venim pentru a deveni puternici.

Swami Vivekananda

miscareA face mișcare şi a practica un sport în fiecare săptămână înseamnă a duce o viaţă sănătoasă şi mai ales echilibrată din punct de vedere fizic şi psihic. În ziua de azi, stilul de viaţă al oamenilor s-a schimbat foarte mult şi aceştia nu îşi mai introduc în programul zilnic, sau cel puţin săptămânal, câteva ore dedicate mişcării şi sportului.  Ne gândim de fiecare dată la copii şi la necesitatea acestora de a face mişcare, dar oare acesta nu e ne este necesară şi nouă?  Stiţi că practicarea cu regularitate a unui sport ne creşte durata de viată, ne ajută creierul să se oxigeneze şi astfel ne crește puterea de concentrare şi de gândire şi mai ales că sportul este foarte necesar pentru prevenirea diferitelor boli?

În continuare îţi voi prezenta câteva motive la care ar trebui să te gândeşti şi apoi să îţi introduci în rutina zilnica şi puţină mişcare.

1.       Coordonarea corpului

Coordornarea şi controlul corpului se referă în principal la reacțiile sau capacitatea pe care unele părţi ale corpului recţionează la diverşi stimuli de schimbare. În ziua de zi cu zi cel mai bine observăm coordonarea corpului în timpul condusului, iar un studiu făcut de cercetători a arătat că cei care practică regulat un sport au reacţii mult mai bune în timpul condusului şi astfel pot evita producerea diferitelor accidente.

2.       Somn mai liniştit

Somnul este foarte important pentru o viaţă sănătoasă. Diversele activităţi din timpul zilei, unele chiar foarte solicitate ne fac să pierdem energie, iar pentru a ne recupera această energie, pe lângă o alimentaţie corespunzătoare e nevoie şi de somn.  Medicii recomandă ca în timpul serii să avem activităţii fizice cel puţin câteva minute pentru că astfel somnul o să fie mult mai liniştitor.

3.       Reduce riscul apariţiei osteoporozei

Mişcarea sau practicarea cu regularitate a unui sport este foarte necesara organismului.  Osteoporoza este din ce în ce mai prezentă, chiar şi la persoanele care nu au o varstă înaintată şi acest lucru se datorează în principal lipsei de mişcare, astfel reducându-se densitatea minerală osoasă, ceea ce predispune osul la fractură. Activităţile care ne protejează de osteoporoză sunt cele de impact, în care oasele sunt foarte solictate, exemplu: baschet, volei, jogging, aerobic.

4.       Reglează ritmul respirator

Fără să ne dăm seama, inima noastră este într-o strânsă legătura cu activitatea fizică. Practicarea a minim 30 de minute de sport în fiecare zi are ca efect reducerea tensiunii arteriale şi scade şansele apariţiei diabetului sau a infarctului miocardic.

5.       Beneficii psihice

Activitatea fizică ne afectează la rândul ei şi activitatea psihică. Practicarea cu regularitate a unor activităţi în aer liber îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi reduce numărul stărilor de irascibilitate, depresie şi nu în ultimul rând îmbunătăţeşte calitatea somnului. În timpul mişcării, în corpul nostru se produc reacții chimice, iar cantitatea de endorfină poate să crească de până la 5 ori decât în mod normal.  Endorfina este o substanţă produsă de creier care ne dă o stare de relaxare, bucurie şi fericire. Cercetătorii au descoperit că fiecare om are în componenţa genetică aşa ziși „receptori ai fericirii” şi depinde de fiecare cum îşi alimentează aceşti receptori. În concluzie, mișcarea şi sportul sunt într-o strânsă legatura cu starea noastra emoţională şi mai ales cu atingerea stării de fericire.

Acum te mai gândești dacă merită să faci mişcare timp de 30 de minute pe zi ?

.

Horia Ciuclaru

– fondator al site-ului www.traiestezambind.ro si pasionat de dezvoltare personala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *