I hate Mondays!

Nu ştiu de ce, cum se întâmplă, să am mereu această senzaţie de pustiire în fiecare zi de luni… şi nu funcţionez nici pe principiul ”Lunea nici iarba nu creşte” şi nici nu cred în prejudecaţi din bătrâni, cum ar fi că “Lunea să nu te speli pe cap că-ţi merge prost”… asta ar mai lipsi, pe căldura asta…

MondaysŞi totuşi, mă trezesc într-o amorţeală chinuitoare…mă încarc cu greu după libertatea halucinantă pe care le-am permis-o simţurilor în timpul weekend-ului … cel mai cumplit e să găsesc sensul încătuşării într-o realitate mecanică, care te restrânge şi te constrânge să te supui ca să poţi trăi…nu mi-au plăcut niciodată constrângerile, de niciun fel, nici măcar cele care aveau un iz de încurajare…simţeam că îmi este rapită fărâma aceea de libertate pe care o meritam şi pe care Universul mi-a promis-o…

L’un de mes petits desirs”, cum îmi place mie să spun, este să mă plimb dimineaţa prin parc. Acel parc pe care îl privesc cu invidie în fiecare zi în drum spre serviciu…Îmi doresc atât de mult să mă opresc şi să alerg în neştiire printre copaci, să le adulmec prospeţimea, să le contemplez frumuseţea şi liniştea monumentală. Ce poate fi mai frumos decât să începi ziua aşa?

Din păcate, nu mă opresc niciodată…desigur, tot din cauza constrângerilor…dar îmi propun solemn ca într-o zi, nu foarte îndepărtată, să îmi permit această nebunie, “a tout prix”! Poate aşa, zilele de luni vor părea mai puţin apăsătoare….

Andreea Miclea

-Trainer in Managementul Resurselor Umane, experienta in proiecte europene, libera in cuget si simtire, iubitoare de oameni si frumos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *