Pe vremuri…la gura sobei

povestiAm citit acest comentariu postat ca răspuns la o poveste frumoasă, despre oameni:

“Pe vremuri, la gura sobei (ca să folosesc o expresie din limbajul catalogat a fi “de lemn”) se spuneau povești frumoase. Se transmiteau “din gură-n gură” (a sobei, a omului – cine mai știe sensul cuvântului “gură” în cazul ăsta…?). Se transmiteau “prin viu grai” (din nou “limbaj de lemn”). Acu’ , că gura sobei nu mai există, avem în locul ei monitorul sau tableta. Poveștile continuă să existe, doar că le primești sub formă de pps-uri sau mesaje pe e-mail.

Unele mai frumoase, altele mai nashpa (cool cuvânt). Nu le transmitem prin viu grai – le “sharuim”.

 Nu se transmit “din gură-n gură” , dar vrei – nu vrei , devin “virale”. Există acum “folclorul de internet” . Și în folclor nu există plagiat. O poveste frumoasă, de spus la gura sobei și de trimis prin email…”

Recunosc, m-a pus pe gânduri. Pe de-o parte m-a întristat, pentru că mi-am amintit de bunicii pe care nu-i mai am care-mi spuneau povești frumoase seara, înainte de culcare…. Pe de altă parte mi-a trezit brusc interesul de a analiza câte povești am citit de-a lungul timpului venite pe e-mail sau prin intermediul social media…. Sau câte am ascultat împreună cu fetele mele de pe CD-uri sau casete audio….Sau câte DVD-uri am cumpărat și am văzut cu povești de tot felul….

E foarte adevărat, tuturor ne plac, în mai mică sau mai mare măsură, poveștile. Nu toate sunt frumoase, nu toate se termină bine, nu toate au morală, dar sunt povești. Și acesta este tot farmecul lor, de a transmite emoții, mesaje, de a deschide drumurile cunoașterii, de a te face sa visezi sau să adormi frumos și liniștit. Indiferent de modalitatea prin care acestea se transmit din generație în generație, farmecul poveștilor nu va piere niciodată. Știm noi că într-adevăr istoria s-a întâmplat așa cum este redată în cărți? Știm noi că basmele cu feți frumoși și balauri nu au și un sâmbure de adevăr? Nu știm decât că așa am auzit, și noi, la rândul nostru, părinți, bunici, frați, profesori povestind. Și că întotdeauna ne-a plăcut să ascultăm și să punem întrebări. Pentru că așa am învățat și așa am crescut.

Eu cred că indiferent de unde ne vine povestea, dacă ne place și reușește să ajungă la inimile sau creierul nostru, scopul acesteia a fost atins.    În fond ce sunt poveștile?

“O, povești, povești… lumea toată este o poveste, căci ce-a fost odată ca niciodată o fi fost ca și astăzi, și ce este astăzi va fi odată ca niciodată.

Câte focuri, câte lumânări și câte văpaițe n-ai ars, poveste, și toate s-au stins, și multe se vor aprinde ca să se stingă iarăși, numai tu, poveste, nu te vei stinge decât cu cel din urmă om… și numai ăla va ști bine că lumea asta a fost o lungă și aceeași poveste.”

.

Corina Neagu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *