„NU”-ul, bată-l vina!!

yesAţi observat cu câtă uşurinţă şi voluptate spunem „Nu”? Nu pot, nu ştiu, nu vreau, nu cred, nu simt, nu sper, nu-mi place, nu înţeleg, nu e o idee bună, nu sunt în stare, nu e cazul, nu merit, nu voi reuşi …nu aici, nu acum, nu eu…NU!!!

Era un joc pe care-l jucam în excursii cu prietenii la focul de tabără: să răspunzi la tot felul de întrebări fără să foloseşti cuvântul „Nu”. Era destul de dificil pentru că ai mereu tentaţia de a folosi cuvinte negative pentru a descrie situaţii, principii, stări pe care le-ai trăit sau nu le-ai trăit, pe care nu le agreezi sau nu, care şi-au lăsat amprenta puternic asupra noastră într-un fel sau altul…Ideea jocului era să încerci să pozitivezi totul, ca în managementul de proiect unde problemele, adică situaţiile negative existente, se transformă în obiective de atins prin reformularea lor în enunţuri pozitive…

Adevărul e că „Nu”-ul face parte din noi, din viaţa noastră şi îl asimilăm ca pe un dat care ne ajută să ne exprimăm, dar în acelaşi timp ne condiţionează şi ne limitează într-un oarecare fel…Iar manifestul meu împotriva „Nu”-ului vizează, de fapt, combaterea gândirii negative care se alimentează de multe ori şi se dezvoltă utilizând cuvintele şi expresiile negative ca mijlocul cel mai oportun de devoalare …

Dar ce ar fi dacă, în loc să punem „Nu”-ul în faţă tot timpul, am începe prin a spune „poate” şi „da”?… Astfel, „nu ştiu”-ul se va transforma în „am nevoie să mă informez în legătură cu asta”; „nu înţeleg” va lăsa locul unui „voi analiza puţin mai în detaliu lucrurile”, iar „nu pot”-ul va deveni un frumos „voi face tot ce îmi stă în putinţă”… şi „nu voi reuşi” va suna mult mai bine ca un sincer „voi încerca măcar”, iar când mintea mea o să încerce să mă mai convingă că „nu merit”, o să-i spun cu tot sufletul că „sunt cel mai frumos om pe care-l cunosc” (cu toată modestia de rigoare, desigur, după o prealabilă confirmare a oglinzii J)…

Iar când toate vocile îmi strigă „nu acum, nu aici, nu eu”, va trebui să îmi aduc aminte că, în realitate, există doar prezentul, clipa de faţă, momentul pe care îl trăiesc „acum” şi „aici” şi care este singurul ce contează pentru că e singurul pe care, în mod evident, îl pot influenţa.. iar EU sunt singurul care poată să valorifice experienţa lui „acum” şi „aici” alegând, contrar tuturor tentaţiilor, să spun mai des „Da”!…DA, aşa să fie!

.

Andreea Miclea

-Trainer in Managementul Resurselor Umane, experienta in proiecte europene, libera in cuget si simtire, iubitoare de oameni si frumos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *