Puterea cuvintelor

mesajAm primit aseară unul dintre cele mai frumoase mesaje pe Facebook. Și nu am putut rezista să nu vi-l dezvălui, mai ales că acest mesaj m-a convins să particip la un sondaj. Ca să fiu sinceră, din primele cuvinte m-a convins….:)

Am apreciat deschiderea, originalitatea, creativitatea, pasiunea de dincolo de cuvinte. Esențiale pentru reușită în ziua de azi.

Mesajul de mai jos este dovada că există mulți tineri capabili, dornici de provocări, generoși, optimiști. Iar eu am încredere că ei vor face viitorul mai frumos, cu sprijinul nostru, celor care ne dorim asta.

“Salve, Corina! 

Sunt Oana şi iubesc cărţile, filmele, animalele, oamenii, iarna, iarba verde şi răcoarea din serile de vară cu greieri. Iubesc să dansez, să scriu, să gătesc sushi dar mai mult să îl mănânc, să respir, să vizez, să creez, să vorbesc, să râd, să debitez. Şi încă o groază de lucruri. Îmi place educaţia non-formală, entuziasmul şi autenticul, oamenii care nu se iau prea tare în serios deşi fac treabă faină de tot. Iubesc frumosul si cred in dreptul fiecăruia la fericire.

Dacă îţi place şi ţie vreunul din lucrurile de mai sus continua să citeşti.

Okay, am trişat. Ştiam că-ţi plac majoritatea :)). Asta nu înseamnă că am minţit.

Îţi urmăresc postările de ceva vreme. Îndeajuns încât să-mi treaca prin cap o idee razantă [aş fi pus „presupus”, însă presupunerile nu prea se validează] că m-ai putea ajuta cu ceva.

Sunt la master în ultimul semestru şi fac o cercetare pe nivelul de percepţie al filosofiei kaizen, a managementului kaizen şi a metodei 5S. Am ataşat un chestionar. Numai că nu poţi ataşa pur şi simplu un chestionar şi spune omului „completează-l”. Nu suntem barbari şi nici maimuţe executante. Aşa că urmează o poveste în care îţi explic şi motivul pentru care fac cercetarea asta. Atenţie! Conţinutul următoarelor rânduri poate fi citit numai cu acordul sau împreună cu zâmbetul ori bucuria ta, oferite deliberat. Dacă cumva te plictiseşti, opreşte-te! Te respecţi îndeajuns . Şi eu pe tine.

Faza cu Japonia [motivul pentru care azi sunt aici] m-a prins prin liceu, ca toţi oamenii care se uitau la anime. Pe vremea aia era doar hobby şi credeam că aşa o să rămână. Never have I been so wrong :< :)).

Pe scurt a fost aşa: am dat la Management, la UBB, şi simultan m-am înscris la cursuri de limbă japoneză la litere [curs facultativ]. Am făcut 2 ani de japoneză. În anul 2 de facultate am aflat de Kaizen – managementul japonez – din cursuri. It blew my mind!!!

Am ales să îmi scriu licenţa pe transferul de tehnici şi practici kaizen în mediul de afaceri românesc, ca să văd dacă are vreun viitor în ţară. It was hard! And it was AWESOME! Mi-a plăcut să o scriu. Şi am învăţat cu nemiluita din tot procesul ăla.

Cum lucrarea mi-a demonstrat că există un viitor pentru kaizen în România am căutat un master în care să învăţ şi mai mult management japonez. L-am găsit în „Mordor” [adică la Politehnică]. În urmă cu 2 ani credeam că e Mordor pentru că reprezenta imaginea a tot ceea ce crezusem că nu sunt şi cam toate lucrurile de care mă temeam. Practic, ultimul loc din univers în care aş fi căutat un master. Însă, am zis „1,2,3… şi!” şi am sărit:))). După ce am intrat la master m-am simţit ca Don Quijote în faţa unui câmp ameninţat de furtună şi tunete, presărat de mori de vânt furioase.

Dar am continuat. Pentru că ştiam ce imi doresc şi ştiam de ce sunt acolo. A fost de-ajuns. Şi a fost cel puţin interesant. Nu doar că am învăţat o mulţime de lucruri despre calitatea vieţii şi om, dar am avut şansa să îmi depăşesc propriile limite mentale.

Am ajuns să colaborez cu Institutul Kaizen România şi cu o serie de companii româneşti care au implementat management japonez în structură.

În plus, mi-am dezintegrat o mulţime din stereotipurile pe care le aveam legate de tehnică şi ingineri. Mi-am dizolvat stereotipuri pe care nici nu ştiam că le am :)).

La finalul a doi ani de Politehnică m-am trezit ȋn faţa aceluiaşi câmp. Doar că de data asta nu mai există mori, cerul e albastru si iarba verde se apleacă uşor ȋn adierea vântului. Don Quijote era numai ȋn mintea mea. Universul are umor şi ironie. Nu doar că termin Politehnica, eu = umanist convins, dar cred că sunt şi prima din an [asta, dacă îmi iese disertaţia cum trebuie =))].

Aici intervii tu [ştiu că sună a slogan din ăla politic, însă chiar aici intervii tu]. În România domeniul e relativ nou, deci orice răspuns îmi este util în scopul arătat. Chiar şi în eventualitatea în care unul dintre concepte sau toate îţi sunt necunoscute, tot îmi este util, deoarece chestionarele ȋmi validează sau invalidează ipotezele.

Bineînţeles, răspunsurile sunt strict confidenţiale. Iar în eventualitatea în care eşti interesata de rezultat, după finalizarea lucrării îţi voi trimite un rezumat al celor mai semnificative aspecte surprinse.

Pentru mine e o alta etapă din drumul dezvoltării continue. Ȋn cazul ȋn care doreşti să faci parte şi tu din povestea asta, o poţi face. Părere ta mă interesează. Dacă, pe de altă parte, preferi să nu răspunzi la mesaj, e foarte ok şi aşa. Suntem amândoua de acord că nu „trebuie” să facem nimic fără să vrem. Înafară de murit şi plătit taxe :-j [dar şi acolo ştim că există portiţe :-”].

În tot cazul, îţi mulţumesc pentru că aduci inspiraţia şi curajul la suprafaţă.

O seară superbă!: D
Oana”

P.S. Dragă Oana, știu că vei citi această postare și că inima ta va tresălta. Îți mulțumesc anticipat pentru acceptul de a vorbi despre asta, dar mie acest mesaj mi-a transmis atât de multe lucruri încât nu-l puteam lăsa doar pentru mine. Îmi doresc sincer ca măcar 80% din tinerii de azi să gândească astfel. Jos pălăria și multțumesc!!!

.

Corina Neagu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *