Fii propriul tău ajutor!

help_yourselfEste cunoscut deja faptul că-mi place foarte mult să ajut, să mă implic în proiecte de mentoring, de formare, de educare pe diverse segmente pe care le cunosc și cu care mă simt confortabil.

Oamenii apelează la mine nu pentru că sunt eu drăguță, sau poate și de asta, dar pentru că găsesc în mine un real sprijin, îndrumător, o persoană optimistă și stăpână pe ea și pe ceea ce știe. Și eu mai am multe de învățat, și eu întreb când nu știu, dar atunci când vorbesc cu oamenii și le creionez, la propriu, pe hârtie, ceea ce trebuie să transmit, reușesc să mă fac înțeleasă.

Nu avem toți talentul de a asculta sau de a vorbi cu oamenii. Nu suntem toți dotați cu inteligență emoțională și cu abilitatea de a transmite mesajul corect și coerent. Nu putem fi buni la toate. De aceea e important să nu abuzăm de încrederea în noi dacă nu avem aceste abilități, pentru că oamenii care ne ascultă sau de al căror respect ne bucurăm, precum şi cei care se bazează pe noi s-ar putea să aibă de suferit. Și aici un exemplu concret poate fi cel al speakerilor care vorbesc mult fără să spună nimic.

Ce facem însă cu cei care se bazează doar pe noi, care doar cer, nu se implică în procesul de găsire a soluțiilor, care doar așteaptă mereu de la noi să le găsim varianta cea mai bună, care nici măcar nu reușesc să-și identifice clar problemele, deși ne dorim  ca o parte importantă a ajutorului nostru să se concentreze tocmai cătreacest aspect?

Eu m-am gândit mereu că orice proces de formare se aseamană cu relația copil-părinte. –Cât timp e mic și neajutorat, copilul depinde 100% de părinți. Cu cât crește învață să se descurce din ce în ce mai bine singur până ajunge la un nivel la care se poate desprinde de părinți și pleca pe drumul său. Desprinderea nu înseamnă izolarea de aceștia sau ruperea totală, ci independența și capacitatea de a lua propriile decizii asumându-și integral consecințele acestora.

Cam așa și cu îndrumarea, cu ajutorul, cu formarea – vine cineva la mine, îl ajut nu desenându-i ce are de făcut, ci conturând împreună modalitatea de a-și răspunde singur la anumite întrebări și de a  lua decizii în consecință. Acest proces nu poate dura la infinit, oricât de bună este părerea despre propria persoană, ci are și un sfârșit care nu înseamnă, evident, sfârșitul unei relații, ci se poate transforma în amiciție, prietenie, colegialitate etc. Și da, există posibilitatea de a mi se mai solicita ajutorul. Niciodată nu refuz să-l acord atâta timp cât sunt respectate niște reguli pe care eu la rândul meu le respect.

Eu respect foarte mult spațiul personal al fiecărei persoane astfel încât consider că e important ca și reciproca să fie valabilă. Toți oamenii au nevoie, la un moment dat, de ajutor. Însă unii aleg să-și creeze o dependență care nu este nici sănătoasă și care nici nu-i ajută pe termen lung, iar acest comportament nu trebuie încurajat. Acest lucru nu înseamnă că li se întoarce spatele, ci că pur și simplu trebuie să învețe să se ajute și singuri. Știți vorba aceea românească – „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă!”

 

Corina Neagu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *