Dincolo de cuvinte…

„Prin tăcere sufletul îşi regăseşte propriul strigăt.”

Sorin Cerin

Putem rosti cuvinte care să ne apropie sau care să ne despartă, dar oare ştim cum să preţuim şi tăcerea, acea comunicare dincolo de cuvinte ? Acel sentiment pur care vine din adâncul sufletului, din locul unde ne întalnim cu noi înşine.

silence

Silence © by Eldkvastcare

În viaţă primim darul vorbirii, dar arta tăcerii trebuie să o descoperim singuri.

Traim într-o lume a vorbelor, a cuvintelor rostite fără rost. Adesea căutam în jurul nostru persoane care să ne asculte, care să ne răspundă…. Avem senzaţia că astfel ne eliberăm, dar concentrând-ne pe vorbe, uităm de ce are nevoie cu adevărat sufletul.

În primele zile ale vieţii avem nevoie de linişte, apoi cu timpul începem să fim încurajaţi să vorbim cât mai mult. Dacă nu o facem suntem consideraţi ca având probleme şi cei din jurul nostru se vor îngrijora ca nu ne vom putea integra în societate. Mai apoi începem să ne dam chiar noi seama că cei care vorbesc mai mult sunt consideraţi superiori. Faptul că au ceva de spus, bun sau rău, îi situează undeva deasupra noastră. Aşa cum am spus, trăim intr-o lume a vorbelor, o lume a materialismului, o lume în care tăcerea nu este apreciată şi sufletul începe din ce în ce mai mult să fie uitat.

Se spune că îndrăgostiţii nu au nevoie de cuvinte şi chiar aşa e. Dragostea e una dintre experienţele care se poate trăi în liniste, dar acest sentiment atât de frumos începe să fie tot mai rar întâlnit.

Oare când a fost ultima dată când am adormit doar privind la persoana de lângă noi ? Atunci când sentimentele sunt mai presus de cuvinte. Când a fost ultima dată cand nu am avut nevoie de cuvinte pentru a spune ce simţim ?  Când am visat ultima oară ?

Viaţa noastră ar putea fi mult mai frumoasă dacă am învăţa să apreciem mai mult tăcerea, dacă am conştientiza că tăcerea nu reprezintă lipsa cuvintelor, ci împlinirea acestora şi că cele mai frumoase clipe ale vieţii noastre le trăim dincolo de cuvinte.

Horia Ciuclaru

– fondator al site-ului www.traiestezambind.ro si pasionat de dezvoltare personala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *