De-aș fi un câine…

dogCe-ar fi să fim, o zi în viață, cu toții, niște câini?

Am putea oare să vedem și noi acea zi cu bucurie și încântare atunci când ne trezim și vedem primul prieten drag din acea zi? Am putea să avem aceiași ochi jucăuși și același mers sprinten spre ceea ce va fi primul nostru joc de dimineață?

Și-am mai putea noi, oare să sărim încântați spre a da un pupic chiar dacă cineva ne-a ”lătrat” înainte măcar să ne spună bună dimineața? Atunci am fi cu-adevărat câini.

Unde a dispărut umanitatea, bucuria, gândul nostru bun?

S-au dus ele toate în prietenii aceștia care ne iubesc atât de necondiționat, câinii? Și dacă s-au dus, cum să le-aducem înapoi? – Căci sunt umane: să iubim, să ne lăsăm iubiți, să ne bucurăm, să râdem și să ne-mprietenim.

Uităm că pân’la urmă un os mâncăm și noi… și tot ce ne costă e să fim uneori răniți, alteori fugăriți, neîngrijiți iar, de cele mai multe ori, să fim iubiți, îndrăgiți și plimbați prin lume ca niște prieteni dragi 🙂

.

Sergiu Tamas

Google+ 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *