Cumpăr timp

timeAvem timp pentru a face tot ce trebuie să facem. Mereu ne plângem că nu avem suficient. Unii și-l doresc să doarmă, alții să-l muncească, alții să-l petreacă, fiecare pentru ce are nevoie. Niciodată nu este suficient pentru nimeni.

Mă întreba cineva acum câteva zile cum reușesc să fac tot ce mi-am propus și să-mi mai rămână timp și pentru familie, copii, citit și alte activități ieșite din sfera profesională.

Deși mă pregăteam să-i răspund ceva de genul “Mă descurc și eu cum pot”, m-am gândit puțin mai bine și i-am spus că eu cumpăr timpul pe care-l am la dispoziție pentru a face și alte lucruri pe lângă carieră, în care, ce-I drept, investesc foarte mult.

Evident, persoana a rămas foarte surprinsă. Cum adică să cumperi timp? Doar nu se găsește undeva de vânzare, nu?

Nu, și nici măcar o bancă să-ți dea cu împrumut nu există. Că probabil mulți ar lua, chiar și cu dobândă….

Poate o să râdeți, dar dau în schimbul timpului pe care-l iau de la alții tot ce fac pentru ei. Așa îmi cumpăr timp pentru mine. Nu fac miracole, stau de vorba, ofer informații, le dau oamenilor sprijinul de care au nevoie, în schimbul a câteva minute în plus pe zi pentru mine. Și îi rog frumos să mă ajute…. cu spălatul vaselor, ca să am timp să citesc. Cu călcatul rufelor, ca să am timp să mă duc la cumpărături. Cu făcut curat în casă, ca să stau eu mai mult cu fetele în weekend. Cu spălat rufele…. cu făcut curat în dulapuri, cu făcut mâncare, uneori….. Ciudat, nu? Deloc. Sunt activități care ne fură timpul pe care-l putem petrece altfel, mai frumos, mai bine, mai eficient, mai practic. E adevărat, mai dau și bani, din când în când, ca să scap de anumite activități complet neproductive și care consumă mult timp. Din al meu, care poate fi direcționat către mine și familie.

Zilnic cumpărăm timp pentru a ne fi mai bine…..și poate nu știm asta. Dar putem cumpăra mai mult. Dacă știm de la cine și cum. Oamenii de la care cumpărăm sunt fericiți să facă ce fac pentru că își câștigă și ei timpul, la rândul lor, din alte părți. Și astfel e o roată care se învârte permanent. De ce nu și în favoarea noastră? Nu facem suficient pentru alții? Cred că mai trebuie să facem și pentru noi.  Măcar câteva minute pe zi, sunt esențiale.

Albert Einstein spune că „Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în același timp.”

Știați că și voi puteți cumpăra timpul prețios pentru voi?

.

Corina Neagu

2 thoughts on “Cumpăr timp

  1. Daniela

    Foarte frumos articolul 🙂 Si mare dreptate are Corina !
    As mai sublinia ca este f important si sa ne gestionam eficient timpul… cele 24 ore pe care le avem cu totii 🙂

    Reply
  2. stefan

    daca ai o lista zilnica, saptamanala ,lunara in care sa lucrezi la prioritati timpul este suficient, daca lucrezi la intamplare , haotic, nu!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *