Despre Lifetraining

Performanţă înseamnă ”Să-ți depăşești obiectivele!”

Nu există pe Pământ niciun lucru pe care să nu-l poţi avea – odată ce ai acceptat mental faptul că îl poţi obţine. Îndrăzniţi să visaţi la scară mare şi promiteţi-vă că veţi deveni visul vostru. Creaţi visul ideal şi vizualizaţi-l cât mai clar posibil şi în cel mai mic amănunt.

De ce am creat Lifetraining?

Viața este uneori un loc în care îți place să fii, alteori e pur și simplu o povară și, de cele mai multe ori, este frumoasă. Pentru noi și pentru toți cei care simt asta uneori și alteori, pentru că ne place să putem să ne facem designul pentru viața pe care vrem și putem să o trăim. Pentru că trăim cu credința că mereu avem de ales cum și ce trăim și pentru că suntem responsabili față de propria conștiință să ne trăim viața sau măcar să încercăm s-o trăim așa cum ne dorim. Pentru că greșim și o facem intenționat; pentru că îi judecăm pe ceilalți prin propriile valori și principii. Pentru că suntem fericiți atunci când scriem și atunci când învățăm împreună cu ceilalți. Pentru că nu suntem niciodată singuri. Pentru toate astea…acest site a început.

VIZIUNEA Lifetraining

Să creăm cea mai mare comunitate de oameni care știu cum să își atingă obiectivele și să își depășească barierele mentale și emoționale, îndrumându-i prin traininguri de dezvoltare personală, lifecoaching și proiecte pentru corp, minte și suflet.

MISIUNEA

Credem cu tărie că fiecare persoană posedă toate resursele necesare pentru a-și depăși propriile temeri, că poate să își atingă orice obiectiv – odată ce mental și emoțional este pregătit să accepte aceste lucruri. Prin traininguri, coaching și proiecte ample de dezvoltare personală oferim ocazia oricărei persoane de a se dezvolta, de a atinge performanța în crearea conștientă a propriului ideal.

Comunitatea creată de noi este un model pentru cei din jur și aduce plus valoare în educația și formarea celorlalți.

VALORILE

Libertate – Libertatea este sănătatea sufletului (Voltaire). Ne dorim să promovăm libertatea și independența emoțională pentru o viață sănătoasă.

Iubire – Dragostea este dăruire deplină (Fănuș Neagu). Ne dăruim în tot ceea ce facem, proiecte, traininguri, articole sau coaching.

Fericire – Să ne bucurăm de ceea ce ne putem bucura acum (Virginia Woolf). Credem
că ne datorăm să învățăm în fiecare zi cum să trăim la maxim, fiecare
experiență și fiecare moment.

Entuziasm –Numai entuziasmul poate da naștere la înfăptuiri mărețe (Karl Liebknecht). Ne implicăm cu entuziasm în crearea conștientă a unei comunități de oameni pasionați de viață.

Trăire – Doar viaţa ce-o trăim pentru alţii este o viaţă ce merită să fie trăită (Albert Einstein). Ne dorim să fim prezenți în viețile celor din jurul nostru și să învățăm să trăim frumos împreună.

Regăsire – Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire (Paulo Coelho). Conectarea cu sinele nostru adevărat este, în fond, lait-motivul vieții noastre întregi.

Ascultare – Privesc, şi totul este o ascultare a ochilor (Alberto Casiraghi). Poate, ascultând cu adevărat ceea ce ceilalți ne spun, vom învăța să-i înțelegem cu adevărat.

Inovare – Uneori când inovezi, faci și greseli. Cel mai bine este să le admiți rapid și să te ocupi de perfecționarea altor inovații ale tale (Steve Jobs). Ne dorim să aducem un plus de inovație și creativitate în tot ceea ce întreprindem.

Naturalețe – Naturalețe, pentru noi, înseamnă Autenticitate. Să fii tu însuţi, fără efort. (Valeriu Butulescu)

Intimitate – Sufletele au un fel al lor de a se înţelege, de a intra în intimitate, până a se tutui, în timp ce fiinţele noastre sunt încă încurcate cu schimbul cuvintelor comune, cu sclavia exigenţelor sociale (Luigi Pirandello). Vrem să aducem un plus de intimitate și confidențialitate în felul în care ne creăm relațiile cu cei din jurul nostru.

Noutate – Nu alerga cel dintâi după noutate, dar nu renunţa cel din urmă la cele vechi (Jules Renard). E nevoie să renunțăm uneori la energiile statice pe care le-am adunat pentru a creea, conștient, noul.

Gândire – O gândire este un act, un cutremur al nervilor. Cu cât nervii se cutremură mai bine, mai liber, cu atât cugetarea este mai clară (Mihai Eminescu). Promovăm gândirea sănătoasă și simțirea în forma ei cea mai autentică..